Verificare vârstă

Ai vârsta legală pentru a consuma alcool?

Ne pare rău, dar trebuie să ai vârsta legală de a consuma băuturi aloolice ca să accesezi acest site.

Hierbas Ibicencas

Categorii: Produse Lichior

100% IBIZA 100% GUST

Gustul Ibizei în paharul Tău!

Lichior pe bază de plante fabricat în Ibiza cu diferite ierburi și fructe care cresc în jurul insulei. A fost făcută pe insulă de generații întregi, și are o aromă aparte, provenită din scoarța unică a peisajului rural din Ibiza și Formentera – cu microclimatul de diversitate bogată – care dăruiește cantități ideale de minerale și umiditate conferind astfel plantelor sale aromatice proprietăți excelente. Gustul cu totul și cu totul deosebit se obține prin extragerea aromelor dintr-o serie de plante crescute local, printre care: anason, cimbru, levănțică, fenicul, ienupăr, oregano, rozmarin, precum și portocale, lămâie, salvie, eucalipt și mușețel.

În mod tradițional se consumă ca digestiv după prânz sau cină, însă oamenii din Ibiza (și nu numai) găsesc multe alte motive și momente pentru a-l bea! Hierbas Ibicencas devine din ce în ce mai popular în cluburile și restaurantele de top din Statele Unite, Elveția, Italia, Germania, Olanda și Regatul Unit, servit ca frozen shot, shot, cu gheață sau în cocktailuri.

Informații produs

Alc/Vol: 26%

Sticlă: 700ml

Țara de origine: Spania

[shop]

[mediakit] [website] [facebook]





Cumpără

100% IBIZA 100% GUST Gustul Ibizei în paharul Tău! Lichior pe bază de plante fabricat în Ibiza cu diferite ierburi și fructe care cresc în jurul insulei. A fost făcută pe insulă de generații întregi, și are o aromă aparte, provenită din scoarța unică a peisajului rural din Ibiza și Formentera – cu microclimatul de diversitate bogată – care dăruiește cantități ideale de minerale și umiditate conferind astfel plantelor sale aromatice proprietăți excelente. Gustul cu totul și cu totul deosebit se obține prin extragerea aromelor dintr-o serie de plante crescute local, printre care: anason, cimbru, levănțică, fenicul, ienupăr, oregano, rozmarin, precum și portocale, lămâie, salvie, eucalipt și mușețel. În mod tradițional se consumă ca digestiv după prânz sau cină, însă oamenii din Ibiza (și nu numai) găsesc multe alte motive și momente pentru a-l bea! Hierbas Ibicencas devine din ce în ce mai popular în cluburile și restaurantele de top din Statele Unite, Elveția, Italia, Germania, Olanda și Regatul Unit, servit ca frozen shot, shot, cu gheață sau în cocktailuri.Informații produsAlc/Vol: 26%Sticlă: 700mlȚara de origine: Spania[shop] [mediakit] [website] [facebook]
Coşul meu

Coşul tău este gol
Subtotal: RON
Transportul şi discountul vor fi calculate pe pagina de comandă
Comandă
Alege limba
Politica de confidenţialitate Termeni şi condiţii Manage Personal Data